După o investiție de 2 miliarde de dolari care a adus modernizarea și transformarea liniilor de producție din vechea uzină de automobile din Koln, Ford a inaugurat linia de producție a primului său automobil electric destinat pieței din Europa.
Presa din Germania a început să facă o sinteză a concedierilor pe care Ford intenționează să le facă în business-ul din Europa, pentru a-l pregăti de electrificare. Cele mai multe vor fi în Germania, dar vor fi efecte ale restructurării și în alte țări.
Ford Europe are un nou șef peste operațiunile cu vehicule de pasageri, Martin Sander, care a fost recrutat de la Audi. El va primi și funcția de președinte al uzinei Ford din Germania, prima uzină din Europa care va fabrica modele electrice.
Ford Europe a anunțat deja oficial că va produce la Koln primul său automobil electric destinat pieței din Europa, dezvoltat pe platforma MEB preluată de la VW. Până acum însă americanii nu au oferit detalii despre tipul de caroserie pe care au ales-o pentru acest model. Primele informații referitoare la noul vehicule cu baterii arată că va fi un SUV în toată regula.
Stuart Rowley, președinte al Ford Europe, a anunțat în cadrul unui aveniment cu presa noile planuri ale companiei pentru piața din Europa. Între acestea, pe primul loc se află uzina din Koln, care va beneficia de investiții de 1 miliard de dolari, pentru extinderea și modernizarea acesteia.
Uzina Ford din Craiova este luată în calcul ca fabrica în care poate fi produs primul vehicul electric compact al gigantului auto american, alături de Köln și Saarlouis (Germania). Presa din Köln deja speculează, susținând că uzina locală ar fi fost aleasă de Ford. Producătorul auto nu confirmă însă informația privind alegerea uzinei din Köln, precizând la acest moment doar că nu a fost luată încă nicio decizie privind uzina în care va fi realizat noul model de autovehicul.